False Passport

Who wishes to see me?
Who wishes to know me?
I am not back from a trip
I went on a voyage inside myself
But I was caught with false passport
And they locked me away
And I have been standing on my feet for a long time!
I am a cell
And I am standing up in myself
Chained with locks
Imprisoned between bars
Striped and crazy
Crazy and striped
Because I traveled with a false passport
Inside myself.

by the Romanian poet Sesto Pals

Eintrag für den 01.Mai 2009

Every time I look into my past, I feel like I am assisting at my own funeral. I feel a deep fear, one which clogs my senses and infects the blood in my spirit, killing it all.
It is easy to kill a man from a distance. It is almost like he is not real, like he didn’t exist as he doesn’t exist from that moment onwards. That is so strange, like a foreign body inside your world, or like you are a foreign body inside another universe. No matter, it will pass. And even the things you believe in will pass. What has this world come to? People will believe anything they see these days, even if it’s real.

Der Dialekt des Schweigens

Hoffnung: eine Erinnerung an die Zukunft. Und was geschieht, wenn es keine Zukunft mehr gibt? Die Zukunft zerstoert immer die Vergangenheit. Was bin ich, denn nicht nur eine Narbe, die die Leere der Existenz eingehüllt hat? Bin ich eigentlich notwendig?

Welche Wunden dieses Universums mein Wesen geblutet haben? Warum muss ich sehen und wissen, dass ich vergessen werde? Welche Leere haben dieses neuronalen Chaos angesaugt?

Denn ihr es Gott nennt, nenne ich es Lehrer. Denn ihr es Perfektion nennt, nenne ich es Kunst. Denn ihr es Tod nennt, kann ich nicht irgenwie nennen.

Die dunkle Seite des Mondes: Begehren. Die Strahlen des Mondes sprechen einen Dialekt des Schweigens, der keine Echos in der Gegenwart hat. Was kaempfen wir fuer? Kunst? Alles, was wir behaupten, ist so kalt wie ein Hauch von einer mitternächtlichen Traum.

Lupta de samurai

Intentionam sa nu scriu nimic, dar, totusi, o voi face acum. Nu abordez vreo tema deosebita, doar scriu primele tampenii ce-mi trec prin cap. Ca tot e sezonul in care se fac analogii (mai mult sau mai putin), de ceva vreme ma gasesc in postura unui copil cretin care, precum un paianjen rahitic, asteapa o musca suculenta sa cada in panza (sau plasa, depinde..). Numai ca nu e asa simplu, uneori esti nevoit sa nu mananci orice jivina care se hraneste cu resturi de mancare descompuse cu propria-i saliva. Si, cand crezi ca o sa mori de foame daca nu desfaci primul exoschelet de insecta nefericita, atunci pica o viespe extrem de periculoasa dar suculenta. Ca paianjen anemic, te duci emotionat, ocolind in spirala locul si astepti ingandurat momentul in care sa actionezi. Tu si viespea. Ca doi samurai ce stau fata in fata, gata sa-si taie gaturile cu prima zvacnire instinctuala. E o tensiune de nedescris, esti electrocutat de fiecare emotie si vezi viata ca pe o paranteza deschisa in copilarie si uitata astfel pana in momentul asta. Nu stii ce sa faci, orice miscare poate atrage cu sine o impunsatura fatala. Viespea se zbate si plange, sufera si te uraste pentru ca stie ceea ce si tu stii: cineva va trebui sa moara. Tu vei muri daca nu o consumi, ea va muri daca va obosi si nu isi va pastra vigilenta. Veninul este bine pastrat, economisit cu o grija diabolica. Este prada vietii tale, echivalenta cu viata ta. Moartea ingreuneaza si mai mult jocul, e un arbitru atat de insensibil. Daca nu infigi atent chelicerele in gatul insectei, vei fi penetrat de o lance veninoasa si vei muri in chinuri groaznice. Pe de alta parte, viespea va asista paralizata la disectia sa, la golirea ei de continut. Moartea nu are mila, asteapta nepasatoare pe marginea unei panze de paianjen.
Pana la urma, ca sa ajungem si la final, se intampla ca nici unul dintre combatanti nu se aventureaza la o lovitura decisiva. Amandoi sunt foarte precauti, fiecare mutare este o rocada ce parca vine dintr-o multime infinita de astfel de aranjamente. Paianjenul intuieste ca viespea se va desprinde plictisita din stransoarea firelor sale si atunci va ramane singur cu un cimitir de muste uscate. Daca nimeni nu se sacrifica, nimic nu se va schimba. Jocul are reguli plictisitoare. Intr-un final totul se va duce de rapa si pradatorii vor sta nedumeriti, lingandu-si timpul pierdut ce le inunda rani inca neinchise.

Ca sa ai amintiri, trebuie sa iei decizia, sa scoti sabia si sa incerci sa tai un cap. Fie ca o faci cu pasiune, cu regrete, ca te infioara ideea.. o lume fara crime nu are sens.
P.S.: tu ce vei avea de povestit? Nenumarate dueluri care nu s-au soldat cu victime.. esti un adevarat mesager al pacii, un las nativ..

Als eine Luege

Ich lebe eine Luege, die mir die Wahrheit zeigen will. Darum haelte ich meine Augen fest geschlossen und stelle meine Haende uber meine Ohren. Ich kann keine Mut schoepfen und das Licht der Wahrheit kann man Tod bedeuten. Erinnen wir an die Jagdmethode wann der Opfer bei starke Leuchte geblendet wird.. dann kommt die Tod. Finsternis kann man eine Schutzzone seien, wenn das Licht von einen Tod auf der Suche kommt. Oder, erinnen wir an die sterbliche Menschen.. das weisses Licht, die letzte Augenblick ihrer Lebens. Das kann man einfach traurig un grausam sein, aber genung fur einige Menschen ihre Tagen aussichtslos tragen. Sie sind die Opfer der Verzweiflung und nicht mehr als dies.

Eintrag für den 22.September 2008

Nota catre mine. Am inceput sa nu mai inteleg nimic din viata, nimic din ceea ce fac, ceea ce trebuie sa fac. Nu mai inteleg sensul lui “trebuie”, exact ca un copoi batran, care nu are de ales decat intre a-si da viata alergand dupa iepuri sau sa se intoarca pentru a fi batut crunt de stapan. Numai ca in cazul asta iepurii si stapanii sunt una si aceeasi entitate, dar privita din sensuri diferite. Sunt doua lucruri care inchid un cerc vicios, ca doua puncte antipodale. Dar sunt echivalente, reprezinta acel “STOP”.
Se pare ca drumul meu este oscilatie intre aceste doua semne de STOP. Si pe drum irosesc o gramada de timp, intrebandu-ma ce este gresit, ce este frumos, ce este corect. O viata care devine mai mult decat plictisitoare, mai ales ca fiecare punct din drumul acesta este de nerecunoscut daca il revizitezi, si, totusi, esti constient ca, poate, pe acolo ai mai trecut. Nu stii cand, nu stii cum.
Senzatia: inveti din greseli. Dar inveti doar un singur lucru rece, dureros, inutil: inveti doar sa le recunosti cand le repeti. Pentru ca le vei repeta ori de cate ori iti vei dori o a doua sansa. Care e solutia? Iepure-Vanator: sa nu iti mai doresti o a doua sansa stiind ca esti incurabil, sau sa nu iti mai pese de cate ori gresesti?
Terapia verbala nu mai ajuta, problema pare a fi una fizica, desi e de natura psihica. Cert este ca energia este echivalenta cu masa, desi in conditii diferite de acestea. Pana la urma, si un semnal electro-magnetic este o forma de energie, care necesita niste conditii de existenta (existenta ca forma masurabila de o fiinta umana).
Pe langa paradigma invatatului din greseli, mai exista si prevederea domeniului in care poti produce cat mai putine erori. Metoda este bruta, inumana: daca prima data esuezi, renunta. Prin acest proces meschin si barbar al decantarii comportamentale, omul ar trebui sa ajunga pe o alta figura geometrica, mai putin vicioasa decat cercul Iepure-Vanator.
Ah, si mai e ceva: nu pot ramane pe loc. Se misca cercul cu mine. In ambele sensuri, doar ca intre mine si iepure se nasc mereu puncte daca vantorul se apropie penru a controla rata mea de succes. Reciproc, se intampla la fel: iluzia prinsa de catre ogar se destrama pana a fi aruncata la picioarele stapanului.

Am descris o fomra de nemultumire personala. Am avut timp la dispozitie, nu am castigat nimic. Nu am ce castiga.
Varianta de abordare: nu ai ce pierde pentru ca nu ai castigat nimic – si, totusi, nu actionezi. Sa fie doar umilinta ogarului in fata stapanului de nesuportat pentru bietul animal, sau sa fie vorba de un model de caine de vanatoare cu malformatii congenitale sau alte probleme de sanatate?
Oricum ar fi, detaliile astea sunt prevazute in majoritatea cartilor de specialitate, unde problema este tratata cu indiferenta cuvenita unui aspect deja cunoscut si cucerit de catre stiinta. Am evitat sa spun “stiinta moderna”, pentru ca aceste lucruri relative sunt mai nocive decat nestiinta in sine.

If you did not understand a word from the previous text, then, probably, Romanian is not your mother language. It does not contain any technical data, so nothing is lost. I was just discussing the problem of having to lose something when a goal is at stake and you can not reach it. Does that seem interesting? Perhaps not, there are some unfinished business that we must attend to before making chaotic judgements on bits of insanity (at least how they are to be called by the “common-people”).

Stolzes Herz

Since there is also a version in English for this song, I will try to write a somewhat accurate version in Romanian, so I am sorry if you can’t speak Romanian..

Zu fühlen um zu spüren | A simti pentru a percepe
Meine Sinne | Mintea mea
Meine Seele | Sufletul meu
Mein Gewissen | Constiinta mea
Und mein Herz | Si inima mea
Am Abgrund meines Lebens | In abisul a vietii mele
Am Ende meiner Selbst | La marginea sinelui meu
Gebrechlich tief im Innern | Fragil in adancul meu
Und schwach nach aussen hin | Si palid pe dinafara

Ist es schlecht ? | Este rau?
Und was ist gut | si ce e bine
Ist es krank ?| e bolnav?
Und was heisst leben ? | Si ce inseamna viata?
Nein ! | Nu!
Es ist nur ehrlich – menschlich | E doar sinceritate – umanitate
Und verflucht – | Si blestem -
Ist doch nur die Wahrheit | Este, totusi, doar adevarul

Im Auge der Gemeinheit | In ochii trivialitatii
Der Allgemeinheit | Ai tuturora
Schlicht verwerflich – transparent | Pur si simplu dezgustator – transparent
Doch ist es tiefer, stärker und viel mehr | Dar este mai adanc, mai puternic si mai mult de atat
So ist der Mensch | Asa este omul
Nur auf der Suche | Mereu in cautari
Nach der Stärke | Dupa putere
Nach der Lüge – blindem Wahn | Dupa minciuna – iluzie oarba
Und der Oberflächlichkeit | Si superficialitate

Mit blutverschmierten Händen | Cu mainile insangerande
Mit einer Träne im Gesicht | Cu o lacrima pe fata
Einem Lächeln auf dem Lippen | Un zambet pe buze
Und der Hoffnung tief im Blick | Si speranta inradacinata in priviri
Aufzustehen auch aus dem Dreck | Ridicandu-se din noroi
Tief beschmutzt und stolz im Herz | Adanc murdarit si cu inima increzatoare (stolz=mandru, adpatare in context!)
Dem Leben neu erwacht | Pentru viata noua trezit
Und erwacht ganz neu im Leben | Si renascut total in viata!

Sind meine Hände blind und stumm ? | Imi sunt mainile fade si neputincioase?
Sind meine Augen alt und schwach ? | Imi sunt ochii imbatraniti si obositi?
Ist mein Herz dem Blut erlegen ? | Inima mea a oprit sangele?
Und bei allem doch nur ehrlich | Prin toate astea, totusi,
Bin ich Mensch ? Sunt eu om?
Bin ich Schmerz ? | Sunt eu durere?
Bin ich die Träne – | Sunt eu lacrima
Und der Kuss zugleich ?!? |Si sarutul in acelasi timp?

Refrenul se repeta fara schimbarea vreunui cuvant.

Mit blutverschmierten Händen
Mit einer Träne im Gesicht
Einem Lächeln auf dem Lippen
Und der Hoffnung tief im Blick
Aufzustehen auch aus dem Dreck
Tief beschmutzt und stolz im Herz
Dem Leben neu erwacht
Und erwacht ganz neu im Leben

Nota: traducere exacta a titlului “inima demna”. In context, cuvantul “stolz” poate fi tradus eliminand conotatia negativa din limba romana a cuvantului “mandrie”, pastrandu-se accentul de entuziasm, optimism, vederi nestramutate, pastrate de credinta intr-un fel de cod al onoarei. Exista doua versuri care au fost puternic adaptate si sunt considerate definitorii pentru mesajul Lacrimosa. In romaneste, ele sunau cam asa
“Cu maretie si durere/ Aplecat peste marginile sufletului”. – > “Am Abgrund meines Lebens / Am Ende meiner Selbst”.

Der Ruhestand

Man sagt dass ein Moment irgendwann einmal kommt, wenn Sie fühlen die Flügel der eigenen Träume fallen nach die epische Boden. Das ist der Moment, in dem Sie sich wundern, ob die Zeit eine Realitat ist, erhoffend vielleicht noch etwas gemildert wirdt.

Seltsamen Nacht im März

Fortsetzung..
Ich spaziere allein durch diese Stadt. Was hat sie mir gegeben? Die Wissenschaft?
Was hat es von mir fortgeschafft? Es hat nichts von mir fortgeschafft .. es gab mir mehr, als ich tragen könnte .. eine andere Form etwas zu nehmen.. Es nimmt meine Begeisterung, mein Talent. Ich bin beschämt zugeben: Ich fühle mich allein und unfähig. Die Leidenschaften aus meiner Jugend sind gestorben. Ich lebe, um Leidenschaften und Hoffnungen sterbend zu sehen. Ich lebe, um zu sehen, Personen und Träume abklingen. Ich lebe, um das Vertrauen in die Menschheit, im Leben, im Universum verschwindet sehen . Ich denke jeden Tag, wenn Gott hat etwas damit zu tun mit allem Leid. Wenn es nicht nur eine einfache Akt der Selbstsucht. Gott ist zufrieden mit den Opfern von Seinen Dienern, oder seine loyalen Dienern sind die einzigen, die sie als Opfer sehen.
Ich warte auf den Bus.
Fortsetzung folgt
März 2008
Entschuldigung fur die Fehlern, aber ware ich sehr mude und.. Neurotiker Ich begehre sie zu viel und kann nicht mehr schlafen. Verdammt meine Sinne!

Eintrag für den 15.Juni 2008

« Older entries